Ploaia

Cu totii ne gasim linistea si pacea intr-un mediu cald si linistit.. mai putin eu.
Pe mine ma linisteste ploaia, sunetul picaturii de apa cazute pe asfaltul dur si rece, urletul tunetului cauzat de taietura fulgerului.
De ce prefer sunetul haotic al ploii? Pentru ca e exact ca si viata mea: un amalgam de durere, lacrimi si nori negrii.
Dar furtuna nu e tocmai o pornire haotica a naturii. Putini sunt cei ce pot observa ca picaturile defapt danseanza dupa indicatiile vantului pe muzica tunetului si chitara electrica a fulgelurului. Intr-adevar e o muzica si un dans animalic, salbatic, dur si rece, dar are o anumita aura realista ce ne atrage mereu spre ea.
E ca muzica rock. E plina de tipete, dar tipetele alea au un inteles si devin chiar o muzica a sufletului nervos si sadic.
Si ploaia e o arta la fel ca toate celelalte, dar nu e o arta ce sa-ti gadile auzul sau sa-ti incante privirea, ci e una menita sa-ti arate colturile cele mai ascunse ale sufletului tau, acelea pline de ura, de durere, de pofta de razbunare.
Daca ar exista atatea gloante cate picaturi de ploaie, as scrie pe fiecare numele persoanelor ce m-au ranit canva.. si as lasa ca aceste "picaturi" sa cada, sa faca contact cu sufletele lor negre, sa le omoare aceasta rezerva infinita de nesimtire si de insensibilitatea.
"Nu exista suficiente gloante ca sa putem omorî toti prostii de pe acest pamant"